În ciuda scepticilor, METROUL din Cluj se va face/Emil BOC: Banii sunt acolo. E decizia României dacă negociază în continuare cu Comisia Europeană

Publicat: 28/10/2024, 11:50

Prezent la Summit-ul Autorităților Publice din România, primarul Municipiului Cluj, Emil Boc, a vorbit despre proiectul metroului din Cluj, despre care s-a tot vehiculat ideea că ar fi pierdut finanțarea europeană. Edilul din Cluj a dorit să detalieze situația, repetând ideea că finanțarea nu este pierdută, ci a fost doar o problema de ordin tehnic care a pus totul în așteptare. 

Primarul din Cluj, Emil Boc, a fost acuzat de adversarii politici că a pierdut finanțarea europeană, pentru proiectul destinat metroului din Cluj, iar acum Guvernul României va avea încă o cheltuială care va cădea pe umerii săi. Deși toate dovezile converg în direcția nerealizării metroului din Cluj cu bani europeni, Emil Boc contrazice această teorie și aduce și argumente.

Nu pierdem,  pentru că noi suntem acum, guvernul, în negocieri cu Comisia Europeană.  Acum are timp la dispoziție șase luni, România, toate aceste puncte să vină cu argument. Iar noi am scos pe oră, pe secundă pentru că noi, autoritatea contractată de la Cluj, n-am avut nicio treabă cu relația dintre SEAP Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prin SEAP Noi ne-am făcut datoria să trimitem la Junalul Oficial. Nu putem trimite direct de la Cluj la Bruxelles, ci prin SEAP.  Nimeni nu-și poate invoca propria culpă în susținerea unui interes. Deci Comisia Europeană nu poate să invoce o culpă a României când ea are culpa de a nu se respecta termenul de 48h. Banii sunt acolo. E decizia României dacă negociază în continuare cu Comisia Europeană.

Primarul din Cluj a mai spus că a fost încheiat un act adițional la contractul de finanțare. mai mult „Metroul din Cluj” are, nu una, ci douăsurse de finanțare: PNRR și certificatele verzi.

Noi deja am încheiat un act adițional la contractul de finanțare a metroului, astfel încât astăzi la ora  la care vorbesc, pe lângă PNRR care este acolo, astăzi vă spun, avem și finanțarea din fondurile verzi, din emisiunea de obligațiuni verzi și pentru cheltuielile prezente și pentru cheltuielile viitoare, până la sfârșitul implementării proiectului. Deci, astăzi deja metroul are două surse de finanțare, partea care ține din PNRR, care este acolo și, repet, avem argumentele de continuitate și, repet, obligațiunile verzi despre care am vorbit și care, repet, actul adițional este semnat cu Ministerul Transportului. Banii din PNRR sunt acolo, nu sunt pierduți.

În următoarele șase luni, Guvernul României va purta negoecieri cu Comisia Europeană ca să ia o decizie în ceea ce privește finanțarea metroului.

Urmează o perioadă de șase luni de zile, pentru că acum Comisia Europeană a trimis observațiile.  România are șase luni la dispoziție să răspundă și să negocieze, după care România va decide dacă îl menține PNRR sau nu, în funcție de răspunsul Comisiei Europene. Noi spunem că avem toate argumentele ca acest proiect să rămână în continuare în PNRR, pentru că nu există o culpă a României, cu atât mai puțin a administrației locale. Cum vedeți, tot raportul este între Guvern și Comisia Europeană, nu între noi. Noi am trimis în SEAP, care e Guvernul național să corespondeze cu Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Altfel, n-ar veni cârtițele la lucru. Voi credeți că ar veni niște cârtițe, în sensul că sunt niște mamuți uriași care vin să intre subteran și să lucreze și să facă cele nouă stații până la sfârșitul lui 2026?

Metroul din Cluj are estimat un buget de 2 miliarde de euro, din care 300 de milioane ar trebuie să fie asigurați prin PNRR, iar restul prin fonduri verzi și programul operațional de transport.

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc va pierde banii europeni pentru METROUL din CLUJ / Sabin Sărmaș: „Finanțarea este serios periclitată. Primăria CLUJ nu este transparentă”

Emil Boc și metroul ,,PIERDUT”. Sabin Sărmaș, ex PNL: Câștigătorul contractului va cere despăgubiri, alte multe zeci de milioane de euro

Luiza Dobrescu
A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Nemulțumirile unei bucureștence mutate la Cluj: „Un oraș care cere mult și oferă puțin. Mă...
Cât a mers darul la nunta lui Iancu Sterp? Suma pare ireală
FOTO. Femeia despre care bărbații nu cred că e reală când o văd cum arată
Regretele unei bucureștence mutate în Cluj-Napoca de trei ani: „Ajunsese să-mi pară normal ca o...
Cum au apărut Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu și a Denisei...
Apariţie incendiară a Andreei Sasu la braţul iubitului său, Philipp Plein. Cum au petrecut cei...
Cum omoară aragazul 40.000 de europeni pe an. O problemă „mult mai gravă decât am...
Cum a apărut această tânără la nunta lui Iancu Sterp? Invitații și-au dat coate când...
Semne și simptome matinale ale diabetului. La ce trebuie să fii atent imediat după trezire
"A murit cel mai frumos om din viaţa mea". Mărturia tinerei care şi-a lovit mortal iubitul,...
Andrei, mort după ce fosta iubită l-a lovit cu mașina! Detalii de ultimă oră
Restricții de circulație pe Valea Prahovei în plină vacanță a elevilor! Ce rute alternative recomandă...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Cele mai ieftine SUV-uri cu 4x4. Modele fiabile și economice, care nu te lasă la...
Floarea-soarelui rezistentă la secetă, obţinută într-un proiect cu cercetători clujeni
Eficiență impresionantă! UN NOU MATERIAL depășește celulele solare tradiționale
CRESC IAR pensiile în România. Se dă vot în Parlament mâine, 29 octombrie: Nu e...
A murit un cunoscut actor român. Medici nu au mai putut face nimic
Gabriela Cristea a împlinit 50 de ani. Ce cadou i-a oferit Tavi Clonda înainte de...
Destin macabru pentru Marian, un bărbat de 38 de ani! A fost înjunghiat fără milă...
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru un mic dejun în Paris? "Măi, când vii la...
Stil, eleganță și rafinament! Denisa Coțolan, drept exemplu pentru viitoarele mirese. La ce concluzie au...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Draga mea, azi noapte ai strigat „Ionele, nu”!
Acordurile Artemis ale NASA pregătesc terenul pentru cooperarea spațială globală